banner

Înscrierile în Oncovox se opresc o perioadă. Echipa de psihoterapeuți Oncovox se va concentra în următoarea perioadă doar pe participantele deja înscrise în platformă. 

Vom relua înscrierile din Septembrie 2023 

Vă mulțumim frumos pentru interesul și sprijinul acordat!

 

 

Ce este Oncovox?

Oncovox este un program gratuit de psihoterapie online creat special pentru femeile diagnosticate cu cancer la sân, primul program de acest fel din România.

Cancerul are un impact emoțional devastator asupra persoanei diagnosticate. 75% dintre femeile diagnosticate cu cancer la sân vor înfrunta în primii 2 ani un nivel extrem de crescut de frică, anxietate, tristețe, demoralizare, probleme de somn, stimă de sine scăzută. Chiar și după încheierea tratamentului medical e atât de greu să te întorci la cum erai înainte, și e normal să îți simți afectate relațiile cu cei din jur, cu cei dragi. 

Cancerul s-a pus între tine și viața pe care o duceai înainte și pe care ți-o dorești în continuare. Chiar dacă fizic mergi spre bine, sau chiar ești deja bine, emoțional e normal să mai ai nevoie de timp și mai ales de ajutor. De aceea suntem noi aici. Acest program te va ajuta să îți gestionezi mai bine gândurile, emoțiile, trăirile dificile, să reinvestești în ceea ce e important pentru tine. Aici vei găsi înțelegere, sprijin, compasiune dar și abilitățile prin care tu poți redeveni tu, poate chiar mai puternică.

Beneficiarii

Programul Oncovox este special construit pentru femeile diagnosticate cu cancer de sân în ultimii 2 ani. Acesta este gândit de specialiștii noștri pentru a susține perioada de final de tratament medical și de recuperare și este adaptat special pentru problemele emoționale și sociale specifice acestei perioade extrem de dificile. Acest program este ideal pentru femeile care au început să se recupereze fizic, și întâmpină dificultăți cu recuperare emoțională.

De asemenea, trebuie să ai 18 ani împliniți, o adresă de mail, acces decent la internet și la un laptop/PC/tabletă și disponibilitatea de timp și emoțională să lucrezi cu tine, să investești în tine. Totul este gratuit, așa de vorbim doar de investiția sufletească. 

Ce îți oferă Oncovox

Ședințele dintr-un cabinet de psihoterapie sunt aduse online, sub formă de text, audio si video, cu suportul unui psiholog. Oncovox îți aduce acasă, când vrei tu, în ritmul tău, principiile Terapiei Acceptării și Angajamentului.

De ce online?

Fiind disponibil online Oncovox poate fi accesat din orice oraș din țară, la orice oră. Pentru a primi suport și ajutor cu emoțiile tale nu trebuie să îți faci programare, să te deplasezi, să îți consumi timp și energie pe drumuri. Prin online, venim noi la tine acasă, trebuie doar să fii dispusă să lucrăm și să îți faci timp.

Despre psihoterapie

Terapia Acceptării și Angajamentului este o formă de terapie activă, care te învață abilități prin care îți poți gestiona mai eficient gândurile și emoțiile dificile, ca acestea să aibă mai puțin impact asupra ta. Pornind de la valorile tale personale și ce e important pentru tine, te vom ajuta cum te poți reapropia de persoana care erai înainte de diagnosticul oncologic.

Cum se desfășoară

Programul constă în 8 module, disponibile timp de 10 săptămâni, pe care le parcurgi asemeni unui curs online. Ai un modul/săptămână de parcurs, care consta în acces la conținut text, audio, video, exerciții. Tu vei citi, asculta, completa și reflecta asupra celor prezentate în module. În fiecare modul vei dezvolta noi abilitați, si acestea se vor încheia mereu cu exerciții clare care te vor ajuta să iți faci un plan de acțiune, să pui o nouă abilitate în aplicare. Pe măsură ce închei un modul, vei primi feedback din partea psihologului tău și acces la următorul modul. 

Despre psihologul tău

Toată activitatea se va desfășura pe acest site, iar parcursul tău va fi monitorizat psihologul tău. Psihologul tău va fi cineva din echipa noastră, cineva care iți va fi asignat aleatoriu  în procesul tău de înscriere pe platformă. Cu el sau ea vei putea conversa prin email, pe platformă. Îi vei putea scrie psihologului tău cel puțin o dată pe săptămână, la finalul modului, sau ori de câte ori ai vreo întrebare, nelămurire, sau nu merge ceva bine la platformă.

Periodic vei completa câteva teste psihologice care îți vor evalua parcursul, ca atât tu cât și psihologul tău să știți cât de mult te ajută intervenția. Știm că asta mănâncă timp în plus, dar prezența testelor ne ajută să menținem intervenția gratuită.

 

5 motive să te înscrii

  • Acces gratuit la psihoterapie online, validată științific
  • Suportul unei echipe de specialiști
  • Conținut gândit special pentru problemele emoționale cu care te confrunți specifice diagnosticului tău, luând în considerare limitările impuse de boală.
  • Poți parcurge fiecare modul în ritmul tău, oricând îți dorești pe parcursul unei săptămâni. Fără programări, fără să îți fie teamă că vei întârzia, sau că nu te vei simți în stare să mergi la programare.
  • Susții dezvoltarea unui program de suport psihologic validat în România. Oferim prima soluție de acest gen de la noi, și contribuția ta poate fi importantă pentru toții viitorii noștri utilizatori.

Următorul pas - Citește secțiunea Despre 

 

Aici poti merge la teste

 

Aici poti merge la module